Jurnal de capricii culinare

Loading

Zece motive muy buenas pentru Tenerife iarna

Să-ți întorci lumea pe dos, chiar și pentru câteva zile, este cel dintâi și, de fapt, cam singurul motiv pentru care să iei avionul în ianuarie și să zbori șase ore până-n Canare. Să pleci când ți-e zăpada mai dragă ca să-ți murdărești tricourile de soare și nisip vulcanic- cam despre asta ar fi vorba, în mare.

Doi. Tenerife e caruselic. La propriu. Dacă nu stai locului, ceea ce-i de preferat, vei schimba simțitor altitudinea în doar câțiva kilometri, cam peste tot în insulă. Sus-josul se va juca bine de tot cu urechile și stările tale. Mestecă gumă. Sau cască des, deși o să vezi că nu prea o să-ți vină. Cumva de așteptat, nici temperatura nu-i fixă. În jumătate de oră treci de la 15 la 25 grade, iar pentru asta nu trebuie să cobori de pe Teidele de 3700 de metri la plajă. E de-ajuns să schimbi localitatea, adică să te deplasezi 20-30 km, ușurel, pe autostradă, ca să-ți vină cheful de plajă sau de îndesat căciula peste urechi.

Norii sunt pe locul trei, pentru că aici chiar poți merge prin ei. Dacă mergi la observatorul astronomic, ăl mai titrat din toată lumea, vei urca până la 2500 m printr-un plafon de nori inofensiv-lăptoși. Adică de-ăia nesimțit de frumoși, din care, din cauza oxigenării dimunuate de altitudine, ești sigur că va sări Galadriel c-o vrajă bună. Norii sunt de privit și de jos, în fiecare seară, când se-ncurcă-n culori mai rău ca tablourile cu temă marină care se vindeau pe vremuri în bazarul de la Mamaia- cunoscătorii știu despre ce vorbesc.

Patru. Nu face plajă. Nici baie, deși ai putea să se le faci pe amândouă, fără mare stres termic. 24 grade în aer și 20 în apă ar fi cam ca de-un 1 mai în Vamă, poate chiar mai bine. Un fel de primăvară, cum ar veni. Cu toată primăvara din aer, în Tenerife e totuși iarnă, și-i blasfemiator să n-o iei așa, oricât de lacom de estivalitate te-ai simți. Bollullo, Teresita și Benijo sunt plaje minunate de plimbat, citit și tăcut în fața oceanului la vremea asta. Orice altă manifestare le tulbură recuperarea după hoardele de turiști care le calcă vara, iar asta nu-i frumos deloc.

În al cincilea rând, nu mi-aș fi imaginat o supă în care stau laolaltă năut, cartofi, morcovi, ciolan de porc și încă ceva, nu mai țin minte ce. Cred că până la urmă mi-a plăcut, mai ales că era făcută de mama băiatului care servea la mese în restaurantul în care lucra, de altfel, toată familia. Nu știu de ce această supă este tipic canariană, de vreme ce locul dă pe-afară de pește oceanic, caracatiță și creveți pescuiți cu noaptea-n cap. Bune, bune, bune. A, și-ar mai fi și brânza aia friptă, servită cu niște sosuri dumnezeiești. Da.

Prăjiturile, al șaselea motiv, pentru că Tenerife e plină de cofetării, și-n fiecare găsești altceva. O creativitate care n-are cum să nu te ia pe nepregătite, oricât de indiferent ai fi față de subiect. Am mâncat prăjituri care nu aduceau cu nimic cunoscut- doamne, ce binecuvântare. Și chestii mai fancy schmancy, pe trend, și chestii care mi-au adus aminte de gustul prăjiturilor din cofetăriile comuniste, gust pe care-l dădusem pierdut. Priceless. A, și un desert local, Tres Leches, pe care am de gând să-l reproduc cu proxima ocazie. Din varii motive, de lăcomie, n-am fotografiat nici măcar un rest de prăjitură. 🙂

Șapte. Prieteniile neașteptate. La mine s-a întâmplat să fie Fifi, o pisică cu ochi albaștri, în privința căreia nu m-am prins dacă era foarte grasă sau aștepta mulți pui. Am botezat-o Fifi din prima seară, ei i-a plăcut, așa că a dormit câteva seri la mine-n brațe- pentru că, se știe, cel mai bine se doarme în brațele marilor iubitori de câini. Am lăsat-o în urmă cu inimă grea, dar poate-i mai bine așa, că doar nu era s-o traumatizez c-o mutație din grădina paradisiacă unde-și făcea veacul.

Opt, nouă, zece și mai multe
Septuagenarii plus, majoritar germani, instalați pe termen lung în partea de sud, între care mi-am petrecut o după amiază întreagă- pe această cale, le mulțumesc că au făcut voyeuristul din mine foarte fericit.

Teide, vulcanul de 3718 m (7500, până la baza oceanului), de privit de oriunde, de întrebat și meditat în privința lui, și chiar de urcat pe el, că-i încă activ și clasificat ca „a decade volcano”, adică unul care, dacă se trezește, rade tot ce-i în jur. Am luat o piatră mică de pe Teide. Am lăsat-o în geantă, unde am de gând s-o fac uitată până când o vrea ea să se arate și să-mi aducă aminte ce-am uitat să scriu aici.

Plantațiile de banani, oriunde întorci privirea. În ciuda semnului de acces interzis, am intrat într-una care avea poarta deschisă. Mi s-a părut păienjenoasă, apăsătoare și sufocantă, așa că am părăsit incinta cu senzația eliberatoare c-am ieșit din atenția unor plante carnivore adormite.

Mai multe: Vinul, de orice fel. Cea mai bună marmeladă de portocale. Și-un burger supercalifragilistic. Nume de ținut minte: La Bourmet, La Baranda- casa del vino, La Bodeguita de Enfrente, Casa Africa, pasteleria Diaz. Și neapărat Santa Cruz de Tenerife, La Orotava & San Cristobal de la Laguna

Leave a Comment